VIDEO | Premierul Nicolae Ciucă, la negocierile cu sindicaliștii din educație: „Nu îi putem lăsa pe copii suspendați”

Publicat: 21/05/2023, 16:51
Actualizat: 21/05/2023, 17:10

Premierul Nicolae Ciucă le-a spus reprezentanților sindicatelor din Educație, la negocierile de duminică, 21 mai, cu o zi înainte de greva generală, că „elevii nu pot fi lăsați suspendați pentru că nu avem soluții pentru problemele pe care dumneavoastră le ridicați”.

Iată discursul premierului Nicolae Ciucă, de  la începutul negocierilor cu sindicaliștii din educație:

„(…) Nu cred că a fost vreo solicitare de dialog căreia Guvernul să nu îi răspundă. Că am responsabilitatea a tot ceea ce înseamnă rezolvarea problemelor, astfel încât împreună să putem să rezolvăm probleme. Nu există un numitor comun pe care să putem să-l folosim, altul decât cel al dialogului, al cunoașterii realității și al asumării responsabilității fiecăruia dintre noi, iar în calitate de prim-ministru și cu întreg Guvernul, cu întreaga coaliție, că iată că suntem aci cu domnul președinte, cu doamna ministru a educației, cu domnii miniștri de la muncă și finanțe.

Cu toții nu am făcut nimic altceva decât să căutăm soluții și sunt convins că vom găsi soluții împreună, pentru că am înțeles și înțelegem în continuare nevoia de a face în așa fel încât țara noastră, cetățenii României, să aibă încredere într-un sistem de educație pe care îl considerăm, l-am considerat, îl considerăm și vom respecta în continuare ca făcând parte din primele două priorități ale programului de guvernare și este o chestiune pe care am asumat-o cu toții.

Am înțeles de la dumneavoastră – este aci și doamna ministru, suntem aci cu toții – că sunt probleme care trebuie rezolvate pe verticala sistemului de educație în ceea ce privește o serie de aspecte care de-a lungul timpului au dus la aceste distorsionări și iată-ne puși astăzi în fața unei solicitări care practic a dus la o decizie absolut nedorită de nimeni.

Este absolut greu de explicat copiilor, care în preajma examenelor, oricum au emoția aceasta a examenelor, venim acum și întărim această emoție pe o situație care poate să degenereze într-o grevă generală. În dialogul pe care l-am avut, ați înțeles problemele care sunt la nivel național. Nu pot să nu vorbim și să facem în așa fel încât să nu ducem la bun sfârșit ceea ce ne angajăm că putem, fiecare dintre noi. Au fost toate situațiile prin care a trebuit să asigurăm gestionarea și rămânerea în echilibru a societății, a economiei, a educației, a sănătății, a tot ceea ce avem noi de gestionat de la nivelul Guvernului.

Din acest buget trebuie să facem în așa fel încât să asigurăm tot ceea ce trebuie asigurat pentru buna funcționare a întregii țări. Am asumat că prioritatea este educația și în continuare va fi publică prioritatea este educația. Ea rămâne în topul asumărilor noastre, la nivelul coaliției.

Am discutat și am făcut în așa fel în cât legii de educației să fie cele mai dezbătute legi până în acest moment. (…) Este vorba de viitorul copiilor, este vorba de liniștea părinților și este vorba de ceea ce proiectăm pentru țara noastră, iar asta nu se poate face decât prin educație. Și atunci, vă rog să vă aduceți aminte toate măsurile pe care le-am luat, nu vreau să le reiterez acum. Tot ce am putut să facem ca să dăm un semnal clar că educația este prioritatea noastră numărul unu alături de de sănătate. Este vorba de viitorul copiilor, este vorba de liniștea părinților și este vorba de ceea ce proiectăm pentru țara noastră, iar asta nu se poate face decât prin educație.

Ca atare, faptul că dvs. sunteți prezenți aici înseamnă încă o dată o asumare a responsabilității la nivelul guvernului, la nivelul coaliției, că putem să găsim soluții. Nu putem să lăsăm copiii, astăzi, în prag de examen și înainte de finalul anului de învățământ, suspendați pentru că nu avem soluții pentru problemele pe care dumneavoastră le ridicați. Pe bază de dialog, pe bază de asumări, concret, eu sunt convins că vom identifica soluțiile pentru tot ceea ce dumneavoastră ați ridicat”.

Vă recomandăm și:

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Românii sunt verificați. ANAF face măcel. Este obligatoriu în România
Cel mai șocant film horror din istorie. E cea mai profitabilă producție
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor